Noxe profesionale

Noxe profesionale

Pentru ca o noxa din mediul de munca sa fie recunoscuta ca factor etiologic al unei boli profesionale, trebuie sa existe dovada unei relatii cantitative între doza noxei respective absorbita de organism si efectul produs asupra acesteia. Relatia doza-efect a fost stabilita pentru un mare numar de factori nocivi, impunându-se limite maxim admise.
Noxele profesionale reprezinta acei factori din conditiile de munca care influenteaza negativ starea de sanatate a organismului personalului muncitor, determinând sau favorizând starea de boala sau scaderea capacitatii de munca.
Factorii nocivi care pot provoca boli profesionale sunt numerosi: unii dintre ei sunt bine cunoscuti si studiati din punctul de vedere al actiunii asupra organismului, altii apar si sunt identificati o data cu dezvoltarea unor noi tehnologii.

Clasificarea noxelor profesionale:

· noxe profesionale care apartin organizarii muncii - organizare nefiziologica, nerationala - intensitate mare a efortului predominant musculo-osteo-articular (efortul fizic) sau efortul neuro-psiho-senzorial; durata exagerata a muncii peste durata normala a zilei de lucru; ritm de munca nefiziologic, prea rapid si timp îndelungat; regim de munca necorespunzator (raportul dintre perioadele de munca si cele de repaos necorespunzatoare fiziologic); efort static prelungit al anumitor grupe musculare; alternanta necorespunzatoare din punct de vedere fiziologic a celor trei schimburi de munca; pozitii vicioase sau fortate prelungite; munca monotona cu suprasolicitari etc;

· noxe profesionale ce apartin mediului de munca: factori fizici, chimici, fizico-chimici, biologici;

· noxele profesionale ce apartin relatiei om-masina;

· noxele profesionale ce apartin relatiilor psiho-sociale dintr-un colectiv de munca (relatia om-om).

Dupa criteriul specificitatii noxelor profesionale:

· noxe profesionale generate exclusiv la locul de munca de anumite procese tehnologice;

· noxe profesionale care sunt prezente si în mediul înconjurator în general, dar concentratiile sau intensitatile lor nu sunt suficient de mari în mediul înconjurator pentru a produce îmbolnaviri la persoanele neexpuse profesional;

· noxele profesionale prezente si la locul de munca si în mediul înconjurator în general, care pot genera îmbolnaviri si la persoanele neexpuse profesional dar majoritatea îmbolnavirilor se înregistreaza la muncitorii expusi profesional la aceste noxe;

· noxe profesionale prezente predominant în mediul înconjurator general, dar putând constitui uneori si o noxa profesionala.

Actiunea noxelor profesionale - este complexa, ele putând exercita actiunea în 4 directii:

· ca factori etiologici principali cauzând boli profesionale, relatia noxa profesionala - etiologia bolii este 100% (expunere la plumb - colica saturnina, expunere la mercur - intoxicatie cronica cu mercur)

· ca factori etiologici favorizanti, secundari, în acest caz apar bolile legate de profesiune (în aceste situatii noxele profesionale participa la etiologia bolii împreuna cu alti factori etiologici neprofesionali, cum ar fi: bronsita cronica la un fumator care lucreaza la expunere de noxe pneumotrope);

· ca factori de agravare a unor boli cronice preexistente (expunerea la tetraclorura de carbon, agraveaza evolutia unei hepatite cronice preexistente);

· ca factori ce împiedica vindecarea unor boli cronice (vindecarea unei bronsite acute este împiedicata de o expunere la iritanti respiratori).
Din considerente practice legislatia limiteaza numarul bolilor profesionale. În tara noastra se aplica un sistem limitativ, în care s-a stabilit o lista a bolilor profesionale si a meseriilor în care acestea pot sa apara, lista care se revizuieste periodic
Lista bolilor profesionale declarabile în România este publicata în NGPM 2002.

Clasificarea bolilor profesionale se face dupa mai multe criterii:

· intoxicatii provocate de inhalarea, ingerarea sau contactul epidermei cu substante toxice

· pneumoconioze provocate de inhalarea pulberilor minerale netoxice

· boli prin expunere la energie radianta

· boli prin expunere la temperaturi ridicate sau scazute

· boli prin expunere la zgomot sau vibratii

· boli prin expunere la presiune atmosferica ridicata sau scazuta

· alergii profesionale

· dermatoze profesionale

· cancerul profesional

· boli infectioase si parazitare

· boli prin suprasolicitare

· alte boli

Clasificare dupa timpul de expunere la actiunea factorului nociv

· boli cronice provocate de doze mici care actioneaza timp îndelungat

· boli acute generate de o scurta durata de expunere la actiunea factorului nociv, dar în doze mari

Dupa modul de actiune al factorului nociv asupra organismului se pot distinge:

· boli cu actiune generala care afecteaza întregul organism

· boli cu actiune locala care afecteaza o parte a organismului, un aparat sau un organ

Diagnostic
Diagnosticul bolilor profesionale
Diagnosticul unei boli profesionale se pune pe cunoasterea a trei elemente de baza:
1. Stabilirea expunerii profesionale
- Subiectiv: prin anamneza profesionala, care cuprinde date relatate de bolnav în legatura cu întregul trecut profesional al muncitorului (profesiuni avute, riscuri profesionale existente la fiecare loc de munca, perioada de expunere de la începutul activitatii profesionale pâna în momentul examinarii)
- Obiectiv: prin documente oficiale (carnete de munca, adeverinte) din care reiese profesiunea si durata activitatii la fiecare loc de munca si buletine de analiza privind determinarea de noxe la locul de munca
2. Tabloul clinic
- Simptome: rezulta din motivele prezentarii la medic si istoricul bolii, se completeaza cu antecedentele personale si heredocolaterale
- Semne: rezulta în urma examenului clinic al pacientului
3. Examene de laborator si paraclinice
- Indicatori de expunere: reprezinta identificarea toxicelor incriminate în organism sau a produsilor de metabolism (biotransformare) ale toxicelor
- Indicatori de efect biologic: reprezinta modificari de constante biochimice sau hematologice produse sub actiunea toxicelor, modificari morfologice sau functionale ale diferitelor aparate si sisteme

Erorile de diagnostic survin în urma:
- necunoasterii sau cunoasterii superficiale a expunerii profesionale
- interpretarii gresite a manifestarilor clinice, istoricului bolii sau examinarii obiective superficiale
- interpretari eronate a datelor de laborator sau erori rezultate din prelevarea incorecta, efectuarea incorecta a probelor functionale si analizelor paraclinice


Semnalarea si declararea bolilor profesionale
Conform legislatiei în vigoare semnalarea bolilor profesionale se poate face de catre orice medic, prin completarea fisei de semnalare BP1, care este trimisa la Directia de Sanatate Publica, Biroul de Medicina Muncii din judetul unde îsi are sediul întreprinderea.
Consecutiv anchetei la locul de munca realizate de catre medicii de medicina muncii din cadrul DSP, se infirma sau se confirma cazul de boala profesionala, prin completarea fisei de declarare a cazului de îmbolnavire profesionala BP2.


Tratamentul bolilor profesionale
Tratamentul se bazeaza pe trei principii:
1. Tratamentul etiologic:
- întreruperea contactului cu factorul etiologic se realizeaza în cazuri acute prin scoaterea din mediul nociv si îndepartarea toxicului neabsorbit înca, iar în cazuri cronice prin spitalizare/concediu medical, schimbarea temporara sau permanenta a locului de munca
- eliminarea toxicului absorbit în organism
2. Tratamentul patogenic: actiuni medicale specifice de contracarare a efectului toxicului si a evolutiei bolii
3. Tratamentul simptomatic: tratament medical care se adreseaza simptomelor si disfunctionalitatilor aparatelor si sistemelor organismului


Expertiza medicala

Forta de munca este una din avutiile cele mai importante ale unui popor. Gospodarirea acesteia este de natura sa-i asigure bunastarea.
Evaluarea capacitatii de munca si încadrarea într-un grad de invaliditate nu reprezinta un scop în sine, ci reprezinta doar o etapa a procesului de recuperare, în care se asigura conditiile de subzistenta a individului (prin indemnizatia de invaliditate) si tratamentul recuperator corespunzator.
Evaluarea capacitatii de munca si stabilirea gradului în care capacitatea de munca poate fi recuperata dupa boli profesionale sau accidente de munca se realizeaza de catre medicul expert al asigurarilor sociale prin cabinetele si oficiile judetene de expertiza a capacitatii de munca pe baza:
* diagnosticului clinic stabilit de medicul de medicina muncii (în cazul bolilor profesionale) sau a medicului specialist curant (în cazul accidentelor de munca)
* diagnosticului functional, care reprezinta, de fapt, o estimare a gradului tulburarilor functionale, pe baza examenului clinic si paraclinic, generate de boala sau accidentul care a produs invaliditatea, diagnostic functional stabilit de catre medicul expert al asigurarilor sociale.
Acest medic are obligatia sa efectueze verificarea elementelor pe baza carora s-a stabilit diagnosticul clinic, confruntând documentatia medicala de fundamentare întocmita de medicul curant propunator de pensie cu criteriile necesare pentru precizarea diagnosticului respectiv.
Aceste criterii sunt stabilite de Ministerul Sanatatii si au la baza Clasificarea Internationala a Maladiilor (CIM 10), respectiv criteriile stabilite de forurile stiintifice autorizate.
În cazul bolilor profesionale, diagnosticul trebuie confirmat de catre Directia de Sanatate Publica si (dupa caz) de Comisia de Pneumoconioze.
În cazul accidentelor de munca, este necesar sa existe procesul verbal de cercetare al accidentului de munca, întocmit de Inspectoratul Teritorial de Munca.
În ceea ce priveste diagnosticul functional, acesta se elaboreaza tinând cont de elemente clinice si paraclinice de cuantificare a tulburarilor functionale pe 5 trepte de intensitate, criterii elaborate separat pentru fiecare afectiune, sau aparat. Sistemul de cuantificare este conceput astfel încât sa faciliteze elaborarea diagnosticului capacitatii de munca.
Cumulul de afectiuni invalidante, pe lânga boala profesionala sau consecintele accidentului de munca, obliga la ierarhizarea afectiunilor respective în raport cu importanta lor în determinarea incapacitatilor, dar cu pastrarea diagnosticului de boala profesionala sau accident de munca pe primul loc, daca aceasta a fost afectiunea care a determinat initial invaliditatea.
Stabilirea nivelului incapacitatii adaptative la activitatile profesionale si viata cotidiana se face în procente de incapacitate, deduse din nivelul deficientei functionale si al elementelor de investigatie sociala care atesta aceste incapacitati adaptative.
Raspunderea medicului expert al asigurarilor sociale în declararea aptitudinii partiale sau totale de munca a unei persoane cu anumite deficiente este deosebita si de aceea ea trebuie sustinuta pe urmatoarele elemente obiective:
* particularitatile de vârsta si sex
* bilantul morfologic care evidentiaza tulburarile integritatii corporale
* bilantul functional cu evidentierea capacitatii de prestatie fizica, psihica si intelectuala a persoanei în cauza si limitele acestora
* cunoasterea nivelului de pregatire generala si de pregatire profesionala, ruta profesionala a persoanei expertizate
* compararea capacitatii adaptative cu solicitarile muncii profesionale sau ale unui anumit loc de munca
* cunoasterea posibilitatilor de absorbtie a fortei de munca de catre piata muncii


Bilantul morfologic al diferitelor tulburari de statica, locomotie si gestualitate necesita pentru a indica reluarea activitatii:
* un nivel mai înalt de scolarizare si profesionalizare, care sa excluda prestarea unor activitati fizice de solicitare a unor segmente de corp sau de ortostatism, locomotie sau gestualitate, dupa caz;
* cunoasterea gradului de adaptare si compensare a tulburarilor morfologice pe care le are cel în cauza
* posibilitatea de a adapta locul de munca la capacitatea de prestatie a individului, asigurându-i o productivitate apropiata de normal
* comprehensiunea colectivului de munca, acceptarea si integrarea deficientului

Sunt contraindicate locurile de munca în care se pericliteaza starea de sanatate, agraveaza deficitul de gestualitate sau de statica si locomotie sau predispune la accidente de munca.
Bilantul functional al capacitatii de prestatie fizica este deosebit de necesar pentru cunoasterea nivelului posibil de încarcare energetica profesionala.
Pentru aceasta se realizeaza probe de efort în trepte care indica nivelul capacitatii adaptative a organismului la un anumit nivel de prestatie energetica, la care trebuie sa se adauge consideratiile legate de încarcarile suplimentare ale mediului de munca.
Cunoasterea nivelului de pregatire generala si profesionala, precum si ruta profesionala a persoanei este absolut necesaraîntrucât cu cât nivelul de pregatire este mai ridicat, cu atât este mai usor, în conditiile noilor tehnologii, sa se realizeze readaptarea la munca sau însusirea unei alte calificari prin cursuri scurte de recalificare. Tocmai lipsa de pregatire reprezinta adesea handicapul cel mai greu de depasit în reluarea muncii.
Din ruta profesionala se pot trage concluzii asupra posibilitatii îndeplinirii unei activitati compatibile cu starea prezenta a deficientului, chiar daca ea nu corespunde cu ultima munca efectuata. Un stagiu scurt de reacomodare cu activitatea repsectiva îl poate face din nou apt de munca. Nu trebuie uitat ca experienta profesionala dobândita este de natura sa prevaleze asupra unei reduceri performantiale actuale.
Compararea potentialului morfologic si functional cu solicitarile muncii profesionale ale unui loc de munca se bazeaza pe cunoaseterea efectiva a locurilor de munca disponibile, a conditiilor tehnologice si de mediu în care se desfasoara munca. Legislatia româneasca în vigoare obliga invalidul sa se supuna actiunilor de recuperare, dar nu prevede în mod expres si obligatia factorilor implicati în recuperare, în special a organizatorilor procesului de productie, a patronilor, de a reîncadra în munca acesti deficienti.
Aspectele de vârsta si sex pot fi limitative, mai ales atunci când se pune problema reorientarii si recalificarii profesionale.
Cunoasterea posibilitatilor de absorbtie a fortei de munca si cerintele pietei muncii reprezinta o etapa importanta care poate fi realizata numai prin legatura permanenta cu Agentiile Judetene de Ocupare si Formare Profesionala, cu angajatorii, cu medicul de medicina muncii din unitatea în care ar urma sa se faca încadrarea.

Prognosticul de recuperabilitate se face pe baza urmatoarelor criterii:

* criterii medicale - stadiul de evolutie al bolii, reversibilitatea leziunilor, complicatii li gradul tulburarilor functionale, respective raspunsul la tratament;
* criterii psihologice - particularitatile de personalitate ale bolnavilor, reactia psihica fata de boala, motivatia pentru munca, pentru profesie;
* criterii sociale - problemele sociale, familiale si generale si gradul de înrâurire asupra motivatiei;
* criterii profesionale - posibilitatea reîncadrarii în munca, conditiile de munca, sarcina de munca, noxele profesionale existente;
În cazul în care prognosticul este favorabil, se întocmeste un plan de recuperare care trebuie, dupa caz, sa cuprinda masurile medicale, profesionale si sociale necesare pentru realizarea obiectivelor recuperarii.
Întocmirea unui plan de recuperare cuprinde actiuni medicale (propuse de medical curant), actiuni profesionale (reorganizarea si amenajarea locului sau programului de munca, în colaborare cu conducatorul locului respective de munca, schimbarea locului de munca, eventual recalificarea lui) si actiuni sociale (care privesc persoana afectata si familia acesteia).
Aceste actiuni presupun o buna investigatie medicala, psihologica si sociala, astfel încât cheltuielile pentru recuperare, care reprezinta o investitie, sa duca la rezultatele scontate, adica reintegrarea socio-profesionala a persoanei cu deficiente.


Activitati de preventie
Sanatatea ocupationala ca parte a sanatatii publice

Medicina muncii se regaseste cel mai bine în cadrul medicinii preventive, necesitând cunostinte din multe ramuri ale sanatatii publice.
Unitatile industriale de diferite marimi sunt trebuie sa fie preocupate de pastrarea sanatatii angajatilor întrucât au tot interesul sa previna morbiditatea profesionala, sa reduca absenteismul si sa îmbunatateasca productivitatea angajatilor.
Teoretic, majoritatea accidentelor de munca si bolilor profesionale pot fi prevenite.
Din pacate, bolile profesionale descrise de Ramazzini în textul clasic din 1777 sunt întâlnite si acum.
De aceea, furnizorii de servicii de sanatate ocupationala trebuie sa-si cunoasca si sa aplice masurile preventive la locul de munca.
În sanatatea publica, preventia are trei componente: primara, secundara si tertiara.
Preventia primara este orice interventie care identifica si reduce factorii de risc pentru boli profesionale sau accidente de munca.
Preventia secundara se refera la depistarea precoce a bolii profesionale în scopul de a o vindeca, de a opri sau de a încetini progresia ei.
Preventia tertiara are rolul de a minimiza efectele bolii si de a preveni complicatiile.
Programele eficiente de sanatate ocupationala trebuie sa ia în considerare toate cele trei aspecte, insistând însa pe etapele precoce ale preventiei.

Activitati de preventie a bolilor profesionale:

Aceste activitati sunt reprezentate de masurile generale de protectie a muncii, de control a factorilor de risc.

Activitati de preventie primara

* identificarea si monitorizarea nivelului noxelor profesionale
* înlocuirea substantelor toxice cu altele mai putin toxice
* delimitarea si izolarea surselor de noxe profesionale
* alte masuri tehnice
* purtarea echipamentului individual de protectie
* alte masuri organizatorice de natura a reduce expunerea la noxe

Comitetul de sanatate si securitate în munca, din care face parte conform legislatiei si medicul de medicina muncii, alaturi de angajati cu diferite responsabilitati de la diferite nivele ierarhice din organizatie are în sarcina urmarirea si impunerea luarii masurilor de protectie a muncii, adica de preventie primara a bolilor profesionale.

Activitati de preventie secundara a bolilor profesionale

Aceste activitati au ca scop diagnosticarea precoce a îmbolnavirilor profesionale, chiar înainte ca muncitorul sa prezinte simptome.
Supravegherea medicala a angajatilor cade în seama medicului de medicina muncii si se realizeaza acest deziderat prin examinarile medicale la angajare, controlul medical periodic si de adaptare în munca, prin examenele clinice generale si de specialitate, examinarile paraclinice si de laborator (determinarea indicatorilor de expunere si de efect biologic).
În urma supravegherii medicale, medicul de medicina muncii face recomandarile necesare pentru prevenirea dezvoltarii în continuare a afectiunii profesionale, care includ masuri medicale sau tehnico-organizatorice care vizeaza angajatul în cauza, elaborarea de rapoarte si recomandari catre angajator în vederea îmbunatatirii masurilor de preventie primara si control al factorilor de risc profesional, semnalarea cazului de boala profesionala catre autoritati.

Activitati de preventie tertiara a bolilor profesionale

Aceste activitati presupun managementul clinic al angajatilor bolnavi în vederea maximizarii capacitatii lor de munca si recuperarii lor, îmbunatatirea prognosticului pe termen lung.
În cadrul acestor activitati sunt incluse acordarea primului ajutor, tratarea bolilor profesionale, alte masuri de reabilitare.

Echipamentul individual de protectie

- reprezinta mijloacele cu care este dotat fiecare participant în procesul de munca pentru a fi protejat împotriva factorilor de risc.
El se acorda obligatoriu si gratuit tuturor salariatilor, precum si altor categorii participante la procesul muncii, în conformitate cu Normativul cadru de acordare si utilizare a echipamentului individual de protectie, elaborat de Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei si aprobat prin Ordinul nr. 225/1995.
Pe baza acestuia, angajatorul este obligat sa întocmeasca lista interna de dotare cu EIP adecvat executarii sarcinilor de munca în conditii de securitate.
Alegerea echipamentului individual de protectie se face in functie de riscuri, alegandu-se tipul, aplicandu-se anumite standarde si folosind anumite marcaje.
Prevenirea accidentelor de munca si bolilor profesionale prin introducerea pe piata si utilizarea doar a acelor echipamente individuale de protectie care mentin sanatatea si asigura securitatea utilizatorilor, fara a aduce atingere sanatatii sau securitatii altor persoane, animale domestice ori bunuri, atunci când sunt întretinute adecvat si utilizate conform scopului prevazut.

Utilizarea EIP este permisa daca:

* este conform reglementarilor tehnice aplicabile;
* este corespunzator riscurilor pe care le previne, fara a induce el însusi un risc suplimentar;
* raspunde conditiilor existente la locul de munca;
* tine seama de cerintele ergonomice si de sanatate ale angajatului;
* este adaptat conformatiei purtatorului.

În cazul dereglarii sau degradarii normale a acestuia, respectiv al pierderii calitatii de protectie, se acorda obligatoriu un nou echipament.
Degradarea sau pierderea lui, înainte de termenul de utilizare prevazut, din vina purtatorului, atrage raspunderea acestuia pentru prejudiciul cauzat, potrivit legii (art. 13, Legea nr. 90/1996, republicata).

Activitatile medicale de preventie sunt reprezentate de:

* recunoasterea riscului profesional la locurile de munca prin studiul atent al procesului tehnologic si al conditiilor de munca, determinari obiective si precizarea cantitativa a noxelor profesionale, studii epidemiologice
* examenul medical la încadrarea în munca cu respectarea examinarilor ce trebuiesc efectuate si a contraindicatiilor medicale (conform NGPM 2002), examinarea clinica a aparatelor si sistemelor organismului (respirator, cardio-vascular, digestiv, renal, ORL, oftalmologic, dermatologic, osteoarticular, neuropsihic), examinarea radiologica pulmonara (MRF sau RPS), examen de laborator al sângelui (examen serologic pentru lues), examen IDR pentru tuberculina la tinerii pâna la 24 de ani, precizarea starii fiziologice a femeii (graviditate, alaptare), alte examene conform NGPM 2002
* controlul medical periodic, efectuat prin examinari clinice si de laborator, în functie de tipul noxelor profesionale si intensitatea lor, care orienteaza si periodicitatea examinarilor
* educatia sanitara, care se adreseaza cadrelor de conducere tehnica si administrativa, în scopul realizarii de catre acestia a masurilor tehnico-organizatorice amintite în conditii de eficienta maxima si în ordinea amintita, personalului muncitor în scopul respectarii regulilor de igiena individuala, purtarea corecta a echipamentului individual de protectie, suprimarea fumatului si diminuarea consumului de alcool, acordarea primului ajutor, cunoasterea si recunoasterea primelor simptome de intoxicatie acuta si cronica profesionala, prezentarea la examenele medicale periodice.