boli profesionale

BOLILE PROFESIONALE
Noţiunea de boală profesională
Bolile profesionale sunt afecţiuni ale organismului, dobândite ca urmare a participării la realizarea unui proces de muncă. onform definiţiei date de Organizaţia Mondială a Sănătăţii – OMS, „bolile profesionale constituie afecţiuni ai căror agenţi etiologici specifici sunt prezenţi la locul de muncă, asociaţi cu anumite procese industriale sau cu exercitarea unor profesiuni”.
Noţiunea de boală profesională implică existenţa unui raport de cauzalitate între factorii de risc existenţi în procesul de muncă şi efectul acestora, materializat în apariţia bolii.
Numărul şi natura factorilor de risc, luaţi în considerare ca generatori de boli profesionale, diferă de la o ţară la alta şi, implicit, şi încadrarea juridică a maladiilor.
La noi în ţară, prin boală profesională se înţelege afecţiunea ce se produce ca urmare a exercitării unei meserii sau profesii, cauzată de factori nocivi (fizici, chimic sau biologici), caracteristici locului de muncă, precum şi de suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului în procesul de muncă.
Pentru ca o afecţiune să fie calificată ca boală profesională, trebuie deci să fie îndeplinite trei condiţii:
• Să decurgă din exercitarea unei meserii sau profesii;
• Să fie provocată de factori de risc fizici, chimici, biologici, caracteristici locului de muncă sau de suprasolicitări;
• Acţiunea factorilor de risc asupra organismului să fie de lungă durată.
Procesul patologic este lent şi afectează fie starea generală a organismului, fie anumite aparate sau organe. În multe cazuri acţiunea este reversibilă; prin scoaterea bolnavului din mediul nociv şi aplicarea unui tratament adecvat, urmările bolii se atenuează sau dispar complet.
Pentru ca o noxă din mediul de muncă să fie recunoscută ca factor etiologic al unei boli profesionale trebuie să existe dovada unei relaţii cantitative între doza noxei respective absorbită de organism şi efectul produs asupra acestuia. Relaţia doză- efect a fost stabilită pentru un număr mare de factori de risc, impunându-se limite maxime admise.
Efectele care nu depind de doză sunt : alergiile şi cancerul.
• Alergii respiratorii sau cutanate : apar ca urmare a unei sensibilizări individuale care pune sub semnul întrebării apărarea imunitară.
• Cancer: producerea de celule anormale care se pot multiplica (tumori maligne).

Factorii de risc de accidentări şi de îmbolnăviri profesionale
Sunt factori (însuşiri, stări, procese, fenomene, comportamente) proprii elementelor sistemului de muncă, ce pot provoca în anumite condiţii, accidente de muncă sau boli profesionale.
Dar înainte de a clasifica factorii de risc de accidentare şi îmbolnăviri profesionale este important să cunoaştem elementele procesului de muncă şi interacţiunea lor.
Procesul de muncă reprezintă succesiunea în timp şi în spaţiu a activităţilor executantului şi mijloacelor de producţie în sistemul de muncă.
Sistemul de muncă reprezintă totalitatea acţiunilor pe care trebuie să le efectueze executantul prin intermediul mijloacelor de producţie, pentru realizarea scopului sistemului de muncă şi a condiţiilor impuse de realizare a acestora.
Executantul este lucrătorul implicat nemijlocit în realizarea sarcinii de muncă.
Mijloacele de producţie reprezintă totalitatea mijloacelor de producţie şi a obiectelor muncii (materiile prime) pe care lucrătorii le folosesc în procesul de producţie.
Mediul de muncă reprezintă totalitatea condiţiilor fizice, chimice, biologice şi psihologice în care executantul îşi desfăşoară activitatea.

Să revenim la clasificarea factorilor de risc de accidentare şi îmbolnăviri profesionale:
• Factori de risc proprii executantului se regăsesc implicaţi în geneza tuturor celorlalţi factori de risc, deoarece omul este elaboratorul şi, totodată, cel care verifică şi poate intervenii asupra celorlalte elemente ale sistemului de muncă.
• Factorii de risc proprii sarcinii de muncă care se manifestă sub două forme:
 Conţinut sau structură necorespunzătoare a sarcinii de muncă în raport cu scopul sistemului de muncă ce are la bază o insuficientă cunoaştere a tehnologiilor şi metodelor de muncă.

 Sub/supradimensionarea cerinţelor impuse executantului care provine din neluarea în considerare a posibilităţilor fizice şi psihice ale omului.
• Factorii de risc proprii mijloacelor de producţie care pot fi:
 Fizici (risc mecanic, risc termic, risc electric)
 Chimici (acizi, substanţe toxice, substanţe inflamabile, substanţe explozive)
 Biologici (microorganisme)
• Factorii de risc proprii mediului de muncă sub formă de depăşiri ale nivelului sau intensităţii funcţionale a parametrilor de mediu specifici, precum şi de apariţii ale unor condiţii de muncă inadecvate.

Prin urmare factorii de risc care pot provoca bolile profesionale sunt numeroşi: unii dintre ei sunt bine cunoscuţi şi studiaţi din punct de vedere al acţiunii asupra organismului, alţii apar odată cu dezvoltarea unor noi tehnologii.
Rezultă că tabloul bolilor profesionale este teoretic nelimitat. Din considerente practice, legislaţia din diverse ţări limitează în mod convenţional numărul bolilor considerate profesionale.

Există trei sisteme, principal diferite, de stabilire a bolilor considerate profesionale:
• Sistemul global;
• Sistemul limitativ;
• Sistemul mixt.
În sistemul global, pornind de la conceptul de boală profesională, se caută acoperirea tuturor factorilor de risc care pot provoca afecţiuni, lăsându-se la latitudinea medicului precizarea caracterului bolii (profesională sau nu).
În sistemul limitativ se stabileşte în mod convenţional o listă a bolilor profesionale şi a meseriilor sau profesiunilor în care pot să apară, fără ca medicul să aibă competenţa de a modifica această listă. În unele ţări se impun asemenea limite în legătură cu timpul de expunere sau cu durata întreruperii lucrului peste care boala nu mai este recunoscută ca fiind profesională.
În sistemul combinat, se stabileşte un tabel al bolilor profesionale cunoscute ca atare, care poate să fie completat de către medic cu afecţiuni a căror origine poate fi dovedită.

Clasificarea bolilor profesionale

a) În funcţie de natura factorului de risc care le-a generat, bolile profesionale se pot clasifica în următoarele grupe:
• Intoxicaţii, provocate de inhalare, ingerare sau contactul epidermei cu substanţe toxice;
• Pneumoconioze, provocate de inhalarea pulberilor netoxice;
• Boli prin expunere la energie radiantă;
• Boli prin expunere la temperaturi înalte sau scăzute;
• Boli prin expunere la zgomot şi vibraţii;
• Boli prin expunere la presiune atmosferică ridicată sau scăzută;
• Alergii profesionale;
• Dermatoze profesionale;
• Cancerul profesional;
• Boli infecţioase şi parazitare;
• Boli prin suprasolicitare;
• Alte boli (care nu intră în categoriile anterioare).
b) După timpul de expunere la acţiunea factorului de risc, există:
A. Intoxicaţii acute (se cercetează atât ca boală profesională cât şi ca accident de muncă), generate de o expunere de scurtă durată la acţiunea factorului de risc, dar la doze mari.
B. Intoxicaţii cronice (se cercetează ca boli profesionale), provocate de regulă, de doze relativ mici, dar care acţionează timp îndelungat asupra organismului;
A. Intoxicaţii acute
Efectul toxic poate fi instantaneu sau imediat.
• Efect toxic instantaneu: se manifestă după sau în timpul unei expuneri foarte scurte (de la cateva secunde la 1 sau 2 minute) prin efecte acute funcţionale şi/sau lezionale care pot antrena în special o pierdere de cunoştinţă, o comă sau un stop cardio-respirator. Acidul cianhidric, hidrogenul sulfurat, hidrogenul arsenic si hidrogenul fosforat prezintă aceste caracteristici de intoxicaţie fulgeratoare.
• Efect toxic imediat: se manifestă după o expunere de scurtă durată printr-o iritare acută a mucoaselor respiratorii sau a pielii, printr-o narcoză care incumbă o inaptitudine funcţională, printr-o afectare celulară ireversibila…
Exemple de intoxicaţii acute cercetate ca şi accidente: arsuri, afecţiuni respiratorii, digestive, oculare etc.
Alergiile…
In termeni europeni, prima etapă este sensibilizarea şi corespunde la o reacţie individuală, raspunsul la o anumită substanţă.
Exemple: Alergii cutanate (dermitele), astmul. Apar alergii la detergenţi, la coafor (persulfatul poate provoca astm), la ciment, la cauciuc, izocianaţii din vopsele si poliuretanii pot provoca accidente respiratorii.
A doua etapă corespunde declanşării alergiei (de ex. produsele cosmetice au scris pe etichetă ca sunt hipoalergice ceea ce înseamna ca riscul este redus la maximumm dar nu e totuşi garantat).
Riscul ca o persoană să devină alergică la o substanţă care apare în mediul de muncă creşte în cazul unei expuneri ridicate sau a unor expuneri repetate.
Printre substanţele chimice care provoacă alergii ale căilor respiratorii se numără acrilaţii (tratamentul stomatologic, industria de mase plastice), amidele (vopsele de păr), di-izocianaţii (lacuri, adezivi), colofoniul (lipire) şi anhidridele acetice (vopsele pulbere, industria electronică). În ceea ce priveşte lumea vegetală şi animală, făina, latexul şi animalele cu blană pot cauza alergii respiratorii.

Un tip aparte de alergie pulmonară (alveolită sau reacţie pulmonară alergică) apare în cazul expunerii la microorganismele din paie, seminţe, fân mucegăit etc.
În urma expunerii la crom, nichel, acrilat, răşini epoxidice şi anumite plante se pot produce eczeme la nivelul mâinilor. Muncile care implică contactul mâinilor cu diferite uleiuri sau contactul prelungit al mâinilor cu apa pot conduce de asemenea la apariţia unor eczeme.
B. Intoxicaţii cronice (boli profesionale)
De regulă efectele, adesea nespecifice toxicului, apar la mai multe zile, luni, chiar ani dupa expunere.
Expunerea trece de cele mai multe ori neobservată, mai ales daca produsul nu are miros sau efect iritant.
Prin urmare efectul toxic pe termen lung: se manifestă după expuneri prelungite, repetate timp de mai multe săptămâni; chiar ani, prin apariţia cancerului, a efectelor toxice asupra funcţiei de reproducere, a afecţiunilor sistemului nervos, a reacţiilor de hipersensibilitate întârziată.
Cancerul ….
Perioada lungă de latenţă a bolii (15-20 de ani de expunere la noxele respective, uneori chiar mai mult) face, pe de o parte, ca persoanele în cauză să nu conştientizeze imediat pericolul, iar, pe de alta, frecvent declararea bolii se petrece după pensionare şi astfel, in lipsa unei evidente clare, nu mai sunt analizate antecedentele profesionale ale acestora.

c) După modul de acţiune a factorului de risc asupra organismului există:
• Boli cu acţiune generală, care afectează întregul organism;
• Boli cu acţiune locală, care afectează o parte a organismului, un aparat sau un organ.

CERCETAREA, DECLARAREA ŞI EVIDENŢA BOLILOR PROFESIONALE
În conformitate cu legislaţia aflată în vigoare, bolile profesionale se declară, se cercetează şi se iau în evidenţă indiferent dacă sunt sau nu urmate de incapacitate de muncă.
Există două etape în acţiunea de declarare:
• Completarea fişei de sesizare BP1 de către medicul de medicina muncii sau medicul cu competenţă de medicină de întreprindere care depistează astfel de boli cu prilejul oricărei prestaţii medicale, şi transmiterea ei la Compartimentul de Medicina Muncii din cadrul autorităţilor de sănătatea publică teritoriale.
• Completarea fişei de declarare BP2 de către medicii de medicina din cadrul autorităţilor de sănătate publică teritoriale.
Bolile profesionale, ca şi suspiciunile de boli profesionale, trebuie semnalate obligatoriu de către toţi medicii care depistează astfel de îmbolnăviri cu prilejul oricărei prestaţii medicale (controale medicale la angajare, periodice etc).
Cercetarea cauzelor îmbolnăvirilor profesionale, în vederea confirmării sau infirmării lor, precum şi stabilirea de măsuri pentru prevenirea altor îmbolnăviri se fac de către specialiştii autorităţilor de sănătate publică teritoriale în colaborare cu inspectorii din inspectoratele teritoriale de muncă.
În cursul cercetării se urmăresc la faţa locului cauzele îmbolnăvirii, cât şi modalităţile de înlăturare a lor. Se stabilesc noxele existente, rolul unor factori dependenţi de organizarea producţiei (intensitatea eforturilor, ritmul de muncă, lipsa pauzelor etc). Noxa sau noxele care se consideră a fi agenţi etiologici ai bolilor profesionale trebuie descrisă cât mai exact, iar dacă există analize toxicologice se menţionează valorile găsite.
În cercetare se porneşte de la analiza procesului de muncă, pentru a se putea depista cu cât mai multă precizie momentul şi situaţiile periculoase care ar fi putut interveni în geneza bolii.
Concluziile cercetării cazurilor de îmbolnăviri profesionale se consemnează într-un proces verbal, în care se menţionează factorii determinanţi, condiţiile care au favorizat apariţia bolilor şi măsurile ce se impun pentru prevenirea unor situaţii similare, responsabilitatea pentru declanşarea bolii respective.
Procesul verbal de cercetare a cazului de boală profesională se înmânează angajatorului, medicului care a semnalat îmbolnăvirea pentru evidenţa îmbolnăvirilor profesionale şi pentru a urmări realizarea măsurilor prescrise, precum şi medicului de medicina muncii din autoritatea de sănătate publică judeţeană.
Bolile legate de profesiune nu se declară. Acestea se dispensarizează medical şi se comunică angajatorilor sub forma rapoartelor medicale nenominalizate privind sănătatea lucrătorilor, în vederea luării măsurilor tehnico-organizatorice de normalizare a condiţiilor de muncă.
TRATAMENTUL BOLILOR PROFESIONALE
Se bazează pe trei principii: tratamentul etiologic, patogenic şi simptomatic.
1. Tratamentul etiologic:
• Întreruperea contactului cu factorul etiologic se realizează în cazuri acute prin scoaterea din mediul nociv şi îndepărtarea toxicului neabsorbit încă, iar în cazuri cronice prin spitalizare/concediu medical, schimbarea temporară sau permanentă a locului de muncă.
• Eliminarea toxicului absorbit în organism.
2. Tratamentul patogenic: acţiuni medicale specifice de contracarare a efectului toxicului şi a evoluţiei bolii.
3. Tratamentul simptomatic: tratament medical care se adresează simptomelor şi disfuncţionalităţilor aparatelor şi sistemelor organismului.
MĂSURI TEHNICO – ORGANIZATORICE ÎN VEDEREA PREVENIRII ÎMBOLNĂVIRILOR PROFESIONALE
Măsurile tehnico – organizatorice sunt reprezentate într-o ordine de priorităţi, legate de eficienţă maximă:
• Eliminarea noxei profesionale din procesul tehnologic prin înlocuirea substanţelor nocive sau a tehnologiilor nocive cu altele mai puţin nocive sau inofensive;
• Izolarea aparaturii generatoare de noxe (automatizare, cabine speciale, termoizolare);
• Împiedicarea pătrunderii noxei în aerul locurilor de muncă ( ermetizare, procedee umede pentru pulberi, ventilaţie locală);
• Diminuarea concentraţiilor noxelor existente la locurile de muncă sub CMA sau LMA (ventilaţie generală, fonoabsorbţie);
• Împiedicarea acţiunii noxei asupra lucrătorilor sau diminuarea acestei acţiuni prin reducerea efortului fizic, a suprasolicitărilor fizice şi neuropsihice, reducerea duratei zilei de muncă, folosirea echipamentului individual de protecţie etc;
• Asigurarea alimentaţiei de protecţie şi consumarea acesteia în unitate;
• Efectuarea corectă a instructajului pentru securitatea şi sănătatea în muncă.
MĂSURILE MEDICALE sunt reprezentate de:
• Recunoaşterea riscului profesional la locurile de muncă prin studiul atent al procesului tehnologic şi al condiţiilor de muncă, efectuarea de determinări de noxe, studii epidemiologice;
• Efectuarea corespunzătoare a examenului medical la angajare şi a celui periodic (examene clinice şi de laborator în funcţie de tipul noxelor profesionale şi intensitatea lor, care orientează şi periodicitatea examinărilor);
• Educaţia sanitară, care se adresează cadrelor de conducere tehnică şi administrativă, în scopul realizării de către aceştia a măsurilor tehnico-organizatorice amintite în condiţii de eficienţă maximă, personalului muncitor în scopul respectării regulilor de igienă individuală, purtarea corectă a echipamentului individual de protecţie, acordarea primului ajutor, cunoaşterea şi recunoaşterea primelor simptome de intoxicaţie acută şi cronică profesională, prezentarea la examenele medicale.

CONSECINŢELE SOCIALE ŞI ECONOMICE ALE ACCIDENTELOR DE MUNCĂ ŞI BOLILOR PROFESIONALE
Accidentele de muncă şi bolile profesionale afectează negativ toate elementele sistemului de muncă: executantul, sarcina de muncă, mijloacele de producţie şi mediul de muncă.
Consecinţe asupra executantului
În contextul procesului de muncă, omul poate fi considerat în două ipostaze: de fiinţă umană şi de executant al unei sarcini de muncă. fiecăreia îi sunt asociate o serie de valori şi caracteristici specifice, cum ar fi: viaţa, sănătatea, integritatea anatomo-funcţională, capacitatea creativă, afectivă, respectiv capacitatea de muncă, aptitudinile şi cunoştinţele.
Accidentele de muncă şi bolile profesionale au repercusiuni asupra ambelor categorii de valori, consecinţele manifestându-se în multiple planuri:
• psiho-fiziologic – durere, stres, incapacitate de muncă, invaliditate etc;
• economic – diminuarea productivităţii muncii individuale;
• financiar – diminuarea veniturilor, cheltuielilor pentru asistenţă medicală.
Consecinţe asupra sarcinii de muncă
Consecinţa directă o constituie neîndeplinirea sarcinii de muncă sau neîndeplinirea ei la timp (mai ales în cazul accidentelor de muncă), precum şi îndeplinirea necorespunzătoare (în unele cazuri de boli profesionale, dacă nu se ajunge la incapacitate temporară de muncă).
Consecinţe asupra mijloacelor de producţie
În urma accidentelor de muncă, în mod deosebit, se pot produce deteriorări sau distrugeri, atât ale mijloacelor de muncă, dar şi ale obiectelor muncii ( în cazul exploziilor, incendiilor, proiectarea de corpuri care agresează nu numai victima, ci şi utilajele din jur).
Consecinţe asupra mediului de muncă
Ambele categorii de mediu (fizic şi social) de muncă pot fi afectate de producerea accidentelor de muncă şi apariţia bolilor profesionale, dar în mod deosebit cel social.
Consecinţe asupra mediului social au şi accidentele şi bolile profesionale, concretizate mai ales sub forma stresului suportat de cei aflaţi la locuri de muncă apropiate de cel al victimei, cu toate manifestările specifice.
Un alt criteriu de clasificare – nivelul la care se produc – împarte consecinţele accidentelor de muncă şi bolile profesionale, în:
• consecinţe la nivelul individului, respectiv:
 al victimei – suferinţă fizică şi psihică datorită agresiunii suportate, a incapacităţii temporare sau permanente de muncă, a pierderii încrederii în capacitatea de a reacţiona corespunzător la sarcinile de muncă, diminuarea veniturilor (ex: pierderi de salariu, cheltuieli cu îngrijirea medicală etc);
 al celor apropiaţi victimei – durere, suferinţă, stres psihic, diminuarea veniturilor familiale etc;
• consecinţe la nivel microeconomic (agent economic):
 pierderi de producţie, deteriorări sau distrugeri de mijloace fixe, cheltuieli de reinvestire în forţa de muncă, utilaje, deteriorarea mediului social de muncă etc;
• consecinţe la nivelul societăţii (macroeconomic):
 cheltuieli de asigurări sociale, de asistenţă medicală, diminuarea potenţialului creator general etc.
Nici unul din cele două criterii nu permite o clasificare suficient de omogenă, astfel încât să fie utilizată în stabilirea gravităţii unui accident sau boli profesionale, ca şi în orientarea eforturilor de prevenire.
În realitate, se poate vorbi de un efect unic – o pierdere – ce poate fi privită din diverse unghiuri; de exemplu: lezarea omului, componentă inerentă oricărui accident de muncă, poate fi tratată sub aspectul afectării unor valori general umane – potenţial afectiv, creator etc, dar şi al capacităţii de muncă. la rândul lor, ambele pierderi pot fi traduse mai departe în alţi termeni – ca o pierdere de venituri, de productivitate etc.
Pentru a obţine o grupare a consecinţelor, utilă în stabilirea locului securităţii şi sănătăţii în muncă printre celelalte activităţi sociale, se poate utiliza criteriul „naturii” lor, conform căruia se deosebesc:
• consecinţele sociale sau extraeconomice, care rezultă din afectarea valorilor caracteristicile ipostazei de fiinţă umană a executantului; ele sunt necuantificabile şi nu pot fi exprimate cantitativ – durerea, suferinţa fizică şi psihică, diminuarea creativităţii generale a societăţii;
• consecinţe economice, care rezultă atât din afectarea valorilor caracteristice ipostazei de executant a omului, cât şi din afectarea celorlalte elemente ale sistemului de muncă.
După opinia generală, consecinţele economice se reflectă în două categorii de costuri: directe şi indirecte.
În categoria costurilor directe sunt incluse cele legate de asigurarea pentru accident şi boală precum şi cele pentru prevenirea riscurilor.
Drept costuri indirecte sunt considerate pierderile economice neacoperite prin asigurarea de accident şi boală, care grefează atât bugetul naţional, cât şi agentul economic: cheltuielile pentru repararea echipamentelor tehnice avariate sau înlocuirea lor, pierderile de material, de timp de muncă la nivelul colaboratorilor victimei pentru primul ajutor, costul forţei de muncă ce înlocuieşte victima, timpul folosit pentru convorbiri, anchete, penalităţi pentru întârzieri în livrarea produselor etc.
Gruparea consecinţelor prin raportarea lor la economic (fig. 4) este deosebit de importantă pentru orientarea deciziilor manageriale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.
Dimensiunile repercusiunilor economice constituie însă numai punctul de plecare.
În analiza activităţii privind securitatea şi sănătatea în muncă, criteriul economic apare conjugat şi în acelaşi timp subordonat celui social.