» Lampile electrice cu descarcari sunt dispozitive a caror emisiune radianta
nu se poate defini in intregime numai prin temperatura corpului emitator.
» Tipuri de luminescenta utilizate curent in tehnica iluminatului:
- luminescenta gazelor si a vaporilor metalici - prin trecerea curentului
electric printr-un gaz sau prin vapori metalici (se realizeaza lampi cu lumina
catodica, cu coloana pozitiva, cu descarcari în xenon, cu vapori de sodiu de
inalta presiune - utilizate in diverse domenii: fotografie, masurari, oscilografie,
stroboscopic, firme luminoase, iluminat public);
- luminescenta corpurilor solide - prin:
fluorescenta - iradierea cu anumite radiatii a substantelor fluorescente
(luminofori), capabile sa reemita energia absorbita, sub forma radiatiilor
vizibile;
electroluminescenta - asezarea unor substante speciale in campuri
electrice alternative de joasa frecventa, suficient de intense.
» Lampile fluorescente cu vapori de mercur de joasa presiune (tuburile
fluorescente) au urmatoarele componente:
- tubul de sticla - in care se produc descarcari in argon si vapori de mercur, pe
peretii interiori fiind depus un strat subtire de tuminofor (sub forma unei pulberi
fine alb-galbuie), iar la extremitati fiind sudate doua socluri, cu cate doua
picioruse, ce sustin, in interiorul tubului, o spirala de wolfram, pe care e depusa
o anumita cantitate de oxizi si care realizeaza emisia termoelectronica a unei
mari cantitati de electroni, cu o cheltuiala mica de energie, cand constituie
catodul tubului si este incalzita la cca. 800-1000 grd. C;
- accesorii de amorsare - care asigura conditiile de aprindere ale tubului
fluorescent (preincalzirea catozilor, tensiunea de aprindere, limitarea
curentului, impusa de rezistenta negativa a tubului in functiune):
starterul - la aplicarea unei tensiuni la bornele sale, asigura o descarcare
luminescenta, ce incalzeste electrozii, pana la stabilirea unui contact ferm
(prin deformarea celui cu bimetal, care ajunge sa il atinga pe cel plat),
dupa care descarcarea dispare, producerea caldurii inceteaza, electrozii
se racesc, revenind la forma initiala si desfacand contactul dintre ei;
balastul inductiv sau capacitiv - pentru limitarea intensitatii curentului,
dupa amorsare, si asigurarea functionarii stabile a lampii;
condensatorul - pentru imbunatatirea factorului de putere al lampii si
cresterea randamentului energetic.
» Principalele caracteristici ale lampilor fluorescente de joasa presiune sunt:
- temperatura tubului fluorescent redusa, in timpul functionarii normale (cca.
40 grd.C);
- durata medie de viata - pentru functionarea normala, de peste 10 ori mai mare
ca cea a lampilor cu incandescenta (cca. 10.000ore);
- aprinderea (amorsarea):
se realizeaza la o tensiune de aprindere mult mai ridicata decat cea
nominala a retelei, care nu asigura o intensitate a campului electric
suficienta, datorita dimensiunilor mari ale tubului (pana la 1,5 m), prin
intermediul unui starter (neamorsarea tubului dupa dupa mai multe
comutari provocand distrugerea rapida a starterului, nedimensionat
pentru un regim de functionare repetitiv);
in conditii normale de functionare, dureaza 1-4 s;
implica o incalzire prealabila a catozilor tubului fluorescent, pentru
asigurarea emisiei de electroni;
se face cu dificultate la temperaturi negative;
dupa realizare, impune limitarea cu un balast a curentului prin lampa
(aceasta prezinta rezistenta negativa), care scurtcircuiteaza starterul;
- fenomenul de palpaire, corespunzator alternantelor curentului alternativ - ce
poate crea un efect stroboscopic ;
- culoarea luminii emise - dependenta de reteta luminoforului, impunand
respectarea ei la inlocuirea tubului fluorescent, pe baza denumirii sau
simbolurilor asociate.
Tipuri de corpuri de iluminat pentru lampile fluorescente de joasa presiune:
- se executa intr-o gama foarte larga de sortimente, avand formele
constructive:
cilindrice drepte - uzual, cu diferite diametre si lungimi;
curbe - pe scara mai redusa (cerc, arc de cerc, in forma de U);
- se indica prin simboluri literale specifice: F - corp de iluminat fluorescent; I -
pentru interior; R - cu reflector din tabla; G - cu gratar difuzant; D - cu
dispersor; II - pentru montaj aparent; S - pentru montaj ingropat; SI - pentru
montaj semiingropat; P - protejat contra umiditatii si prafului.
- se conecteaza la retea in diverse variante de montaj, care influenteaza
modul de amorsare a tuburilor fluorescente incluse:
cu balast inductiv si starter de aprindere - cu factor de putere 0,5 si timp
scurt de amorsare (balastul, avand un miez de fier si o inductanta destul
de mare, creeaza, in timpul functionarii, un defazaj de circa 60grade);
cu balast capacitiv - cu factor de putere ridicat, dar timp de aprindere mai
lung, de pana la 6s;
cu balast capacitiv si infasurare "de aprindere" - cu aprindere usurata
prin efectul de transformator aparut (intre bobina de balast si cea
suplimentara, in serie cu starterul), ce determina cresterea curentului de
preincalzire;
fara starter sau "cu aprindere rapida" - cu aprindere practic
instantanee, prin crearea unei supratensiuni printr-un circuit oscilant, cu
frecventa proprie apropiata de cea a retelei (lampa fiind de constructie
speciala, cu electrozi reci la aprindere);
montaj duo - cu factor de putere global imbunatatit si diminuarea
semnificativa a efectului stroboscopic, prin utilizarea a 2 circuite (cu balast
capacitiv si inductiv), care produc decalarea aprinderii celor doua tuburi,
prin defazajul curentului;
montaj tandem - cu un singur balast, dimensionat pentru 40 W, pentru
doua tuburi fluorescente, de 20 W fiecare, legate in serie.
» Lampile fluorescente cu vapori de mercur de inalta presiune (executate
sub forma de baloane) se utilizeaza la iluminatul exterior si al spatiilor mari
(durata mare de functionare, flux luminos ridicat, acuratetea redarii culorilor
mai scazuta, efect stroboscopic puternic).