Accidentele datorate curentului electric apar in urma trecerii acestuia prin
corpul uman sau datorita producerii unui arc electric.
Tesuturile interne ale corpului, umede si sarate, sunt bune conducatoare de electricitate, bariera principala la trecerea curentului venind din partea pielii. Pielea uscata este un bun izolator si prezinta o rezistenta mai mare spre deosebire de pielea umeda.
Consecintele accidentelor electrice pot fi variate:
sindroame cardio-vasculare (tulburari de ritm cardiac, colaps, soc etc). De exemplu este suficienta o descarcare cu intensitatea de 10 amperi pentru a produce tulburari de ritm cardiac;
sindroame respiratorii (insuficienta respiratorie, stop respirator, pneumotorax);
sindroame neurologice (convulsii, paralizii, tulburari de comportament);
arsuri (la locurile de intrare/iesire ale curentului si la nivelul mucoaselor etc.)
Uneori aceste sindroame specifice actiunii curentului electric asupra organismului uman pot fi însotite si de patologie asociata de obicei traumatica (fracturi, plagi).
Primul ajutor în caz de electrocutare
Conduita de urmat în cazul electrocutarii este dependenta de mai multi factori:
Vârsta si afectiunile asociate ale persoanei electrocutate; de exemplu, copiii au rezistenta la nivelul tegumentului foarte mica si arsurile sunt mai grave, persoanele în vârsta care au afectiuni cardiace sunt mult mai expuse în cazul unui accident;
Timpul scurs pâna când persoana a primit asistenta medicala; reanimarea trebuie întreprinsa cât mai rapid posibil (în primele 5 minute);
Tensiunea si intensitatea curentului electric; un curent de intensitate mare produs de tensiuni înalte poate carboniza tesuturile în locurile unde rezistenta este cea mai mare;
Gradul de umiditate în mediul inconjurator, acesta fiind un bun conducator de electricitate.
Este obligatoriu ca orice manevra de prim ajutor sa fie precedata de întreruperea sursei de curent, nerespectarea acestei cerinte prezentând risc vital pentru salvator. Când acest lucru este imposibil, victima trebuie îndepartata cu ajutorul unui lemn, având grija sa punem sub propriile picioare un obiect uscat.
Dupa aceea se urmeaza una dintre variante:
- Daca pacientul este constient: se pozitioneaza pe o parte, se înveleste cu o patura sau cu folia termoizolanta din trusa de prim-ajutor, se panseaza steril arsurile cutanate si se imobilizeaza fracturile dupa care se transporta la cea mai apropiata unitate spitaliceasca pentru evaluare si continuarea terapiei;
- Daca pacientul este inconstient si prezinta lipsa respiratiei spontane si a pulsului la carotide se începe resuscitarea cardio-respiratorie: masaj cardiac extern si respiratie gura la gura (5 compresii pe torace alternativ cu 2 respiratii gura la gura), care nu se va întrerupe pâna la sosirea unui echipaj dotat cu echipament corespunzator pentru sustinerea functiilor vitale (ambulanta de reanimare).
- Daca pacientul prezinta respiratie spontana si puls, se pozitioneaza pe o parte sau în pozitia laterala de securitate si se procedeaza ca la punctul 1, adica se supravegheaza tot timpul activitatea respiratorie si cardiaca.
Important de retinut
In general tensiunile mari produc arsuri iar intensitatile mari produc tulburari cardiace/neurologice;
Arsurile prin arc electric se trateaza ca cele termice;
Gravidele electrocutate se transporta obligatoriu la spital pentru evaluare chiar daca nu prezinta vreo tulburare oricare ar fi ea (risc de moarte fetala);
Arsurile interne urmeaza în general traiectele vasculo-nervoase si nu pot fi evaluate ca si consecinte imediat;
Trasnetul asociaza întotdeauna electrizare, arsura termica, traumatism sifototraumatism ("arsura" retinei prin intensitate luminoasa foarte mare);
Este o greseala ca un pacient electrocutat sa fie lasat la locul accidentului sau lasat sa plece la domiciliu fara o evaluare completa intr-o unitate spitaliceasca.